Cei doi frați români împușcați în cap în Belgia vor fi aduși în România

Posted on ian. 4 2001 - 6:31pm by petre

Ministerul de Externe a transmis, miercuri, pentru agenția MEDIAFAX, că trupurile neînsufleţite ale celor doi români împuşcaţi mortal în Belgia urmează să fie repatriate. Instituţia precizează că ancheta este în continuare în curs de desfăşurare.

Instituţia precizează că „reprezentanţii ambasadei au menţinut contactul cu membrii de familie ai cetăţenilor români şi le-au acordat sprijin în vederea îndeplinirii formalităţilor de repatriere, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare şi a certificatului de deces”.Totodată, MAE transmite că Ambasada României la Bruxelles monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, acordând asistenţă consulară, în limita competenţelor legale.

wpid-Screenshot_20190831-140249__01.jpg
Cadavrele a doi români au fost descoperite vineri dimineaţă în zona Forchies-la-Marche din Belgia, au anunţat autorităţile, precizând că victimele au fost împuşcate în cap, informează postul RTL.

Fiica uneia dintre victime a alertat poliţia în legătură cu disparţia celor doi, care s-au dus la pescuit la un iaz din zona Forchies-la-Marche.

Maşina cu care au plecat cei doi a fost descoperită parcată în apropierea iazului, unde ulterior au fost găsite cele două cadavre.

Poliţia federală a deschis o anchetă în acest caz.

O autopsie urmează să fie efectuată pentru a stabili circumstanţele în care s-au produs crimele.

Ancheta va stabili dacă crimele au fost planificate ori a fost vorba de un incident neprevăzut, a afirmat procurorul belgian Vincent Fiasse.

Constantin T. în vârstă de 48 de ani și Gabriel G. în vârstă de 45 de ani, au plecat miercuri dimineața, 21 august 2019, la pescuit în localitatea Forchies-la-Marche și erau așteptați să se întoarcă la sfârșitul aceleiași zile, dar joi seara nu erau întorși acasă, informează jurnalemigrant.com care citează surse media din Belgia.

Comments

comments

About the Author