Vineri seară, cu doar câteva ore înainte de încheierea oficialăa campaniei electorale pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la Timișoara a avut loc un nou miting.
Deși au participat mai puțini oameni decât la manifestația precedentă, totuși în Piața Victoriei s-au aflat circa douămii de persoane (cu aproximație) care au cântat și și-au manifestat sprijinul pentru românii din Diaspora, pentru democrație, pentru România și împotriva PSD și a candidatului Victor Ponta.