Cu binecuvântarea ÃŽnaltpreasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, Asociația „Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989„ din Timișoara a amenajat în cadrul sediului asociației o capelă, în amintirea eroilor Revoluției din Decembrie ’89. Binecuvântarea sfântului locaș a avut loc joi, 23 ianuarie, în  prezența ÃŽnaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului și a Preasfințitului Paisie Lugojanul, Episcop- vicar al Arhiepicopiei Timișoarei. Tototdată, la eveniment au participat reprezentanți ai celorlate  culte și confesiuni din orașul de pe Bega, reprezentanți ai autorităților locale, revoluționari,oameni de cultură, dar și rude ale celor căzuți în Revoluție la Timișoara.
Slujba de binecuvântare a capelei a fost oficiatăde Preasfințitul Paisie Lugojanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi de la Centrul eparhial și de la Catedrala mitropolitană. Dupăslujbă,reprezentanții celorlate culte și confesiuni din Timișoara au înălțat câte  o rugăciune și au rostite scurte alocuțiuni în semn de recunoștințăfațăde jertfa celor care și-au dat viața pentru credința, libertatea și demnitatea poporului român.
Încontinuare, cei prezenți au vizitat sălile de expoziție ale Ascociației „ Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989„, în cadrul cărora sunt prezentate o serie de fotografii, documente și reviste, ce surprind momente importante din cadrul revoluției de la Timișoara.
Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989
Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 a fost înființatăîn 26 aprilie 1990 cu scopul statutar de a cinsti memoria victimelor represiunii din timpul Revoluției Române din Decembrie 1989. Din 1990 pânăîn 1999 Asociația a realizat un complex memorial în Cimitirul Eroilor din Timișoara și 12 monumente, ridicate în orașul nostru în zonele represiunii din Decembrie 1989.
ÃŽncepând cu anul 1996, în cadrul Memorialului funcționeazăCentrul Național de Documentare, Cercetare și Informare Publicăprivind Revoluția din Decembrie 1989.
Scopul declarat al asociației este de a deveni, prin Centrul Național de Documentare, Cercetare și Informare Publică, un mijloc operativ de informare referitoare la evenimentele ce au dus la căderea regimului comunist din România, propunându-și săvalorifice informația istoricăromâneascăcircumscrisăevenimentelor anului 1989 din Europa Centralăși de Sud-Est. Pentru căaceste momente nu pot fi pe deplin înțelese fărăa cunoaște sistemul comunist în ansamblu, Centrul se preocupăși de studierea perioadei comuniste din România.
 Încadrul sediului asociației, din  Str. Oituz Nr. 2/B, pot fi vizitate sala pentru documentare și cercetare, sala pentru arhivare audio-video, arhiva pentru documente scrise și presă, sălile expoziționale (muzeul), biblioteca și capela Eroilor Revoluției.
sursa: Mitropolia Banatului
foto: Costantin Duma