Cel puţin 207 de persoane au murit, iar numeroase altele au fost rănite în seria de atentate comise duminică la hoteluri şi biserici din Sri Lanka, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Mai multe explozii au avut loc în Sri Lanka, în ziua în care creștinii din această țară sărbătoreau Paștele. Ținta atacurilor cu bombe au fost trei biserici catolice și mai multe hoteluri de lux din capitala Colombo. Bilanțul este unul dramatic: sunt peste 200 de morți și sute de răniți. Până acum, atentatele nu au fost revendicate de nicio grupare, însă este cel mai sângeroas atac asupra comunității creștine din această țară, care s-a mai confruntat cu violențe, însă niciodată de o asemenea amploare.
Un purtător de cuvânt al poliţiei din Sri Lanka a declarat că 207 persoane au fost ucise şi peste 400 au fost rănite în atacurile de duminică, relatează BBC.
CE ŞTIM PÂNĂ ACUM
Atentatele, comise de Paştele catolic, au vizat cel puţin cinci hoteluri şi trei biserici din oraşele Colombo, Negombo şi Batticaloa.
Bilanţul preliminar al seriei de atentate este de 207 de morţi şi aproximativ 500 de răniţi. Printre persoanele ucise figurează cel puţin 35 de străini.
Preşedintele Maithripala Sirisena s-a declarat „şocat” de explozii, cerând o investigaţie urgentă. Premierul Ranil Wickremesinghe a condamnat vehement comiterea unor „atacuri laşe” şi a lansat un apel la unitate.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, anunţă că nu au fost identificaţi, până acum, români printre victimele atentatelor din Sri Lanka, dar un grup de copii români a fost dus la o unitate militară din zonă.
„Au fost duşi la o bază militară, probabil că însoţitorul a luat legătura cu familiile. Dacă e nevoie să ia legătura şi cu ambasada ca să putem să îi ajutăm. Daca nu ne dau semnal, noi nu avem cum. E vorba despre copii de şcoală generală şi sunt plecaţi în schimb de experienţă şi vizite în zonă. Încercăm să luăm legatura cu ei”, a declarat Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe, la România Tv.
Acesta a anunţat că orice român are nevoie de ajutor să apeleze la numărul 0094777882539, urmând ca la nivelul ministerului să fie constituită o celulă de criză.
Totodată, Teodor Meleşcan a îndemnat cetăţenii români aflaţi în vacanţă în zona atentatelor să îşi scurteze şederea. „Ambasada le va sta la dispoziţie cu tot ce putem face”, a spus acesta.