Am trăit cele șapte vârste ale femeii. Mulțumesc Mona Donici, complimente Baczó Tünde, felicitări echipei GALERIE FOTO

Posted on Mar 28 2017 - 12:11am by petre

Nu sunt un fin cunoscător al teatrului și, de fapt, nu pot pretinde că sunt nici măcar un cunoscător de rând, dacă pot spune așa, al scenei. Sunt un simplu spectator căruia îi place sau nu îi place un spectacol și care nu va spune niciodată, de dragul convenientelor sau din snobism, că i-a plăcut ceva ce nu i-a plăcut, oricât de ”la modă” ar fi să îți placă acel ceva sau cineva.

Am fost și mai merg la teatru, dar, cel puțin în ultimii ani, în ”epoca de aur” a ceea ce numim multimedia, ajung în fața unor actori în carne și oase mult mai rar decât mi-aș dori.

Aseară, însă, de Ziua Mondială a Teatrului (care se sărbătorește de când încă nu eram pe lume) am dat curs invitației (nu e nici prima și, sper, ca nici ultima) prietenei și colegei (dă bine că sunt coleg cu ea, nu-i așa?) Simona Donici să asist la un spectacol pe scena Studio a Teatrului Maghiar din Timișoara.

De fapt nu e bine spus ”să asist”, mai aproape de adevăr era să spun ”să particip” la un spectacol, căci asta au făcut spectatorii luni seara. Au participat la spectacol, pătrunzând profund și, poate, intim în cele șapte etape ale vieții personajului feminin, unic și principal al piesei.

O piesă non-verbală, în care nemaipomenita Baczó Tünde m-a plimbat prin viața sa, mi-a fost colega cu care mă hârjoneam la gradiniță, prietena de joacă din adolescența din Tipografilor, partenera de afaceri, fata pe care am curtat-o în trenul de noapte între Praga și Nădlac și… aproape tot ce poate reprezenta o femeie în viața unui bărbat.

Povestea spusă fără cuvinte de Tünde, parafrază la monologul lui Jaques din ”Cum vă place”, reușește, în prea puține minute (e genul de spectacol pe care îl vrei fără sfârșit) să te petreacă prin cele șapte vârste minunate ale femeii, într-o viziune ușor misogină, neromanțată și, cu siguranță, de un realism cinic.

Citind libretul, am crezut că e foarte simplu, viața unei femei, Skakespeare, începem cu ”All the world’s a stage,
And all the men and women merely players”, ne plictisim puțin și încheiem apoteotic cu ”That ends this strange eventful history”.

Ohhh, cât de departe de realitate eram! A fost o experiență atât de puternică încât o voi ruga pe Simona Donici, cea care semnează dramaturgia spectacolului, să îmi permită să postez un ”sneak-peek” video. Nu mi-a permis (încă) așa că mă voi limita la poze.

Apropo de semnături, 7/7, adică minunăția la care am fost părtaș aseară, e genul de eveniment care nu ar mai fi la fel de teribil (scuzați-mi stângăcia exprimărilor în materie de artă interpretativă, adică citiți ”disclaimer”-ul de la început) în altă formulă de autorat:

Regia, coregrafia, costumele și viața trăită în fața publicului: Baczó Tünde
Dramaturgia: vizionara mea colegă (hai să mai fudulesc un pic) Simona Donici
Muzica: Tibor Cari
Animație: Balazs Klara, Scenografia: Alpar Albert

În concluzie, 7/7 realizat de echipa de mai sus e un eveniment la care TREBUIE să luați parte.

Comments

comments

About the Author