Am reușit să eliminăm din spațiul public imaginea care știrbea identitatea Timișoarei – Cei care au tăiat crucile de pe Catedrala Banatului recunosc că au luat și folosit ceva ce nu le aparține și au explicații uimitoare

Posted on Noi 3 2017 - 7:10pm by petre

Așa cum v-am informat în această dimineață, o conferință organizată la Timișoara, și-a permis să se promoveze prin folosirea unei fotografii pentru care nu deține nici un fel de acord și, mai mult, că a fost alterată fotografia respectivă, ștergându-se crucile de pe Catedrala Mitropolitană a Banatului din Timișoara.

Cazul a stânit așa cum era și firesc, reacții prompte în cadrul comunității, astfel că organizatorii au decis să furnizeze un comunicat de presă în care justifică cele relatate de noi și de alți colegi din presa locală și centrală:

Cei în cauză recunosc că au luat fotografia despre care e vorba de pe internet și le pare, acum, rău că nu au făcut mai ”multe eforturi pentru a identifica autorul”. Cum adică mai multe eforturi, ce era așa de greu daca poza a fost luată de site-ul ziarului nostru să ne trimită un email sau, dacă a fost luată de pe unul dintre grupurile sau de pe paginile noastre de Facebook, acolo fiecare fotografie are indicată automat persoana sau entitatea care a încărcat imaginea, așă că era chiar foarte simplu să se ceară acordul celui în cauză.

Din păcate, cei de la Upgrade My City își exprimă doar regretul că nu au căutat autorul imaginii fotografice și nu manifestă, cel puțin în comunicat, nici o umbră de regret pentru au folosit acea imagine fără acordul autorului.

Așa cum spunea, pe aceeași temă, o colegă de la o publicație regională, internetul nu e sat fără câini, nu poți face ce vrei și cum vrei cu dreptul de autor al cuiva.

În legătură cu ștergerea crucilor de pe clădirea simbol a Ortodoxiei Bănățene, în comunicat se motivează că în doar 3 lucrări din 40 s-a intervenit în imaginea sursă, iar acest fapt s-a întâmplat nu cu intenţie, ci ca efect al instrumentului folosit pentru editare. Adică, cu alte cuvinte, programul de editare ar fi de vină că a șters crucile de pe Catedrală.

Cei care au lucrat vreodată cu Photoshop sau orice alt program de editare a imaginilor știu că programul nu șterge singur nimic și, evident, e greu de crezut că operatorul a greșit chiar la toate crucile.

Mai departe, în comunicat, cei de la Upgrade My City spun, aluziv, că ”o informaţie este completă atunci când toate părţile implicate sunt prezente şi au un punct de vedere. În caz contrar, doar o parte de adevăr se poate transforma într-o unealtă greşit folosită sau cu scopuri defăimătoare.”

Da, aveți dreptate, dar parțial doar: dacă la luarea fotografiei de pe internet fără să intrebați autorul și la alterarea acelei fotografii prin ștergerea crucilor ar fi fost prezent și autorul fotografiei, ar fi fost foarte bine și, cu siguranță, Catedrala Mitropolitană a Banatului nu ar fi apărut public, nici măcar dintr-o eroare, într-o imagine mutilată, fără crucile care fac parte integrantă din clădire și, pe cale de consecință, din istoria și identitatea acestei comunități.

În rest, noi, ca de obicei, ne-am făcut datoria de a informa prompt și corect cititorii și de a proteja, prin mijloacele modeste de care dispunem, imaginea și patrimoniul orașului nostru.

Aluziile că s-ar încerca defăimarea cuiva sunt total pe lângă subiect. Cel puțin noi nu am făcut aprecieri la activitatea conferinței sau a manifestării Upgrade my City, nici la intențiile organizatorilor, a participanților sau a susținătorilor.

Eu am spus doar că mi-a fost luată și folosită fără acord, fără a fi întrebat și fără o minimă citare a sursei de unde a fost luată, o fotografie pe care am realizat-o și la care am muncit și am investit creativitate (dovadă că fotografia a plăcut, că altfel nu ar fi fost folosită) și, al doilea și cel mai grav aspect sesizat publicului, că au fost șterse crucile de pe Catedrala Banatului (ceea ce, consider, constituie o știrbire gravă a indentității orașului meu) și că acea imagine a fost distribuită public.

Acest oraș are o istorie bine definită, un patrimoniu bogat, din care face parte și Catedrala Mitropolitană a Banatului care conține, ca parte integrantă, crucile de pe turle.

Iată că, totuși, materialul nostru a avut ca efect înlăturarea din mediul public a imaginii teribile a unei Catedrala fără cruci și a generat o reacție a celor implicați.

Înainte de publica integral comunicatul de presă la care am făcut referire, repet mesajul meu către cei care și-ar permite un gest ca cel al ștergerii crucilor de pe Catedrala Mitropolitană a Banatului din Timișoara:

Nu vă mai atingeți de simbolurile  Banatului!

Mulțumesc

 

Comunicat de presă

Timişoara, 3 noiembrie 2017

Respectăm identitatea simbolurilor Timişoarei, relevanţa lor pentru comunitate şi ne dorim să construim împreună folosind aceste simboluri.

Programul Upgrade My City a început din iniţiativa unor persoane şi instituţii preocupate constant de direcţiile de dezvoltare ale Timişoarei, de mesajele de colaborare, formare de echipe şi efort comun pentru proiecte în interesul comunităţii noastre.

Aprecierea conform căreia echipa Upgrade My City şi partenerii săi ar avea alte intenţii o considerăm tendenţioasă, menită să construiască defăimărare pe seama reputaţiei programului şi a oamenilor implicaţi, pentru că acest lucru stârneşte curiozitate din partea publicului.

Ne asumăm greşelile şi ne cerem scuze public pentru a nu fi insistat mai mult în identificarea autorului uneia dintre imaginile utilizate. La momentul preluării, nu existau date care să ne conducă spre autor. Situaţia a apărut în vâltoarea muncii de a aduce împreună şi de a motiva comunitatea să generăm rezultate şi având credinţa că nu poate pune cineva la îndoială munca noastră şi obiectivele pe care ni le-am propus: să formăm echipe şi reţele de lucru, să gândim şi să realizăm împreună proiecte, să găsim soluţii pentru a le continua.

De asemenea, doar 3 lucrări de grafică din peste 40 au presupus intervenţii în fotografia sursă, iar acest lucru s-a întâmplat nu cu intenţie, ci ca efect al instrumentului folosit pentru editare.

Avem întreaga deschidere pentru a comunica şi pentru a explica munca noastră, paşii pe care-i parcurgem, motivaţia noastră. Promovăm deschiderea pentru dialog şi vă îndemnăm să ne fiţi parteneri de dialog atunci când diverse situaţii necesită acest lucru.

Indiferent de situaţia creată de această neînţelegere şi de modul în care a fost folosită, echipa Upgrade My City va continua programul început alături de partenerii şi prietenii care au răspuns apelurilor noastre. Credem că munca noastră este importantă pentru comunitate, am beneficiat în timp de suportul celor care au fost lângă noi şi, asumându-ne erorile, continuăm ce am început şi învăţăm din provocările care apar pe parcurs.

Echipa Upgrade My City

Comments

comments

About the Author