Acțiune spectaculoasă a forțelor speciale pentru anihilarea primului laborator de extragere a cocainei din România

Posted on iul. 12 2022 - 12:33pm by petre

Au încojurat cabana, s-au apropiat cu grijă, le-au indicat să se așeze la pământ… așa au fost reținuți cei care încercau să folosească primul laborator de extragere secundară a cocainei în România.

Intervenția a durat câteva minute, dar întreaga activitate a traficanților a fost monitorizată încă de la începutul lunii iunie, atunci când aceștia s-au gândit că ar fi bine să facă un laborator de extragere a cocainei.

La început, au fost 3 persoane (doi români și un cetățean israelian), apoi au găsit și doi columbieni, probabil cu ceva experiență, și au trecut la treabă.

Columbienii aveau rolul de cărăuși, dar și de chimiști specializați în extragerea cocainei din produse aparent legale.

Metoda folosită era una ingenioasă: cocaina era introdusă în țară pe cale aeriană, în cafea, urmând să fie extrasă, cu dispozitive și substanțe speciale, într-o cabană retrasă din județul Bihor, pe care o închiriaseră în acest scop.

Pe 1 iulie 2022, gruparea ar fi introdus în țară aproape 6 kilograme de cocaină.

Totul a fost monitorizat, iar în momentul în care nu a mai fost niciun dubiu legat de activitatea infracțională, „prietenii noștri” au fost vizitați de trupele speciale ale poliției.

La rezolvarea acestui caz au ofițeri ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, ofițeri antidrog din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, specialiști din Brigada de combatere a criminalității organizate Oradea și Cluj-Napoca, luptători ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, jandarmi din Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor și pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Comments

comments

About the Author