Accident cu două victime la Timișoara

Posted on mart. 5 2026 - 11:39am by petre

Accident cu două victime la Timișoara

Un tânăr, de 21 de ani, a condus un autoturism pe strada Armoniei dinspre strada Marginii spre strada Grigore Alexandrescu, iar la un moment dat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, ce circula regulamentar în față sa, condus de un bărbat, de 48 de ani.

În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv ambii șoferi, care au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Totodată, aceștia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comments

comments

About the Author