|
|
|||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
|
|
|
||||||||||||||||
|
|
|
|
|||||||||||||||
|
|
|
|
|||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
|
Ion Raducanu pune "piticul
atomic" la treaba
Interimatul lui Ion Raducanu la
presedintia Organizatiei municipale Timisoara a PSD a ajuns la
final. Intr-o sedinta lunga si defasurata dupa tot tipicul
partidului, cel care a fost singurul candidat la functia deloc
usoara de sef al social-democratilor timisoreni a beneficiat si
de girul organizatiei. Tinta lui Ion Raducanu va fi, in
principal, administratia locala timisoreana, dar si alte
minunatii care se petrec in orasul de pe Bega, pe care nu o
data le-a dezvaluit presei si pe care le-a aflat cu ajutorul
"piticului atomic", o fiinta imaginara, desigur, care
e mica si smechera si se strecoara exact acolo unde le convine
cel mai putin persoanelor aflate prin diverse functii de
conducere.
Energic si cumva militaros, atat ca
tinuta, cat si ca mod de abordare a problemelor, Ion Raducanu a
fost un prefect activ, am putea spune chiar
"jucator", implicandu-se in mai tot ce nu functiona
cum trebuie prin urbe, ceea ce inseamna ca va fi la fel de
activ si in postura de-acum clara de sef la municipiu. Mai
mult, insusi presedintele PSD Timis, Ilie Sarbu, a declarat ca
partidul va avea de ales, cand va veni vorba de desemnarea
candidatului pentru Primaria Timisoarei, intre el si Ion
Raducanu...
D.D.
Mezina doctorului Dan Sutean, o dragalasa
miss
Concursul "Miss Ziarul
Timisoara" din 2007 a avut darul de a pune in valoare nu
doar frumoase domnisoare aflate la varsta adolescentei, ci si
cateva fetite dragalase, intre care a stralucit fiica
doctorului Dan Sutean, in varsta de cinci anisori. Cunoscut
medic stomatolog timisorean, absolvent al Liceului de
Informatica (promotia 1981) si al Facultatii de Stomatologie
din Timisoara, Dan Sutean mai are, la capitolul
"realizari", doi baieti, de-acuma mari, dar, pana la
urma, tot fetitele sunt marea slabiciune a tatilor, mai ales
cand le seamana atat de bine.
D.D.
La o secarica, in Iosefin, cu Basescu
Stelu Iordache, inegalabilul director al
Televiziunii Europa Nova, are un la fel de inegalabil umor, cu
care telespectatorii postului s-au obisnuit, poate, dar de care
nu se pot plictisi. La una din editiile "Cerului
variabil" de acum nu multa vreme, Stelu dialoga cu
invitatul sau, senatorul PSD Ilie Sarbu, pe tema, care alta?,
presedintelui Basescu si a maretelor realizari ale Aliantei DA.
Ilie Sarbu venea cu argumente, unul mai serios decat altul, iar
Stelu Iordache il asculta cu toata consideratia cuvenita, pana
la un moment dat, cand, fara sa clipeasca sau sa schiteze vreun
zambet, a replicat: "Da, domnu' Sarbu, dar vedeti, tot
degeaba... Vine Basescu la noi, la Timisoara, si bea o secarica
cu baietii in Iosefin si gata!". Daca de popularitatea
presedintelui Basescu nu ne putem indoi prea tare, fie ea
obtinuta si prin intermediul statului la un paharel de tarie cu
electoratul de rand, asupra problemei secaricii avem o dilema,
caci, din informatiile noastre, sortimentul de bautura
alcoolica invocat de directorul TEN a disparut de pe piata
romaneasca de ani buni. Sau, nimic nu e imposibil, Stelu detine
alte date despre posibilitatea achizitionarii de secarica, pe
care ar fi frumos sa le dezvaluie si cititorilor nostri.
T.J.
Domnule viceprimar, aratati-le buletinul!
O publicatie electronica foarte apropiata
presedintelui Consiliului Judetean Timis, Constantin
Ostaficiuc, a dorit sa faca un gest frumos, dar i-a iesit cam
naspa. Adica, dintr-o veche nostalgie pentru persoane
cunoscute, au fost felicitati o serie de timisoreni de seama
care isi sarbatoresc ziua de nastere in luna februarie. Printre
acestia, hodoronc-tronc, viceprimarul Adrian Orza, care e dat
ca nascut la 18 februarie. Dupa o scurta privire pe site-ul
Primariei Timisoara, precum si din alte surse de pe langa
cabinetul domnului Orza, am intrat in posesia unei informatii
care spune ca ziua de nastere a domniei sale este cu adevarat
intr-un 18, dar decembrie, nicidecum februarie. Cea de-a doua
varianta se potriveste mult mai bine cu personalitatea
viceprimarului taranist, domnia sa fiind un autentic Sagetator,
zodie de foc, nicidecum sub semnul Varsatorului sau al
Pestilor, de aer sau de apa, adica. Pentru clarificarea
definitiva a acestei nelamuriri, domnul viceprimar Adrian Orza
este rugat sa le arate celor de la publicatia electronica cu
pricina actul sau de identitate.
Diana Vegas
Generalul Atudoroaie da forme noi de
relief Timisoarei
Inaugurat la sfarsitul lunii
octombrie 2005, dupa lupte si negocieri aproape seculare pentru
terenul cu suprafata de 120.000 mp care a fost achizitionat de
la SN Radiocomunicatii, mall-ul timisorean a devenit, in scurt
timp, un loc la moda nu numai pentru locuitorii urbei de pe
Bega, ci si pentru oaspetii veniti aici de prin tara sau de pe
meleaguri mai indepartate. Dupa cum glasuieste chiar
prezentarea: "Construit pe o suprafata de 83.000 metri
patrati, Iulius Mall vine sa ofere un nou mod de viata,
imbinand intr-o sinergie perfecta, notiunile de shopping,
dining si entertainment. (…) Profesionalismul acestui
proiect se regaseste in mixul de profile si in modul in care
vizitatorul isi poate petrece timpul in cadrul Iulius Mall. In
acest sens, au fost integrate intr-o conceptie unitara magazine
de renume international, national si local, restaurante,
cafenele, sala de fitness, pista pentru role, patinoar, perete
pentru alpinism si multe alte posibilitati de
entertainment". Dincolo de atata entertainment, dining,
mixuri si alte sinergii ale faptelor, treaba buna e ca la Mall
se elibereaza in conditii civilizate permisele de conducere si
pasapoartele si se oficiaza casatorii, iar parcarea de 1.500 de
locuri (cate n-a facut Primaria cu tot Telparkul ei) e
gratuita. Dar, dupa atata frumusete si fapte marete, mai
trebuie sa semnalam si partea mai putin atragatoare a Mall-ului
timisorean, situata in imediata sa apropiere: un adevarat deal
plin de balarii, urat foc, care strica peisajul si sta, cu
totala impietate, chiar vizavi de cimitirul din Calea Lipovei.
Este posibil ca in proiect sa fi fost prevazut vreun derdelus,
vreo smecherie, care implica si existenta unui deal, dar a
trecut un an si cinci luni de la inaugurare, iar balariile sunt
tot mai dese. Este, de asemenea, posibil ca, printr-o
intelegere cu autoritatile locale, pamantul de acolo sa fie
pastrat pentru a fi returnat, la metru cub, celor care trebuie
sa fie repusi in drepturile de proprietate, caci, se stie,
Timisoara are un mare deficit de teren. O a treia varianta, cea
mai probabila, ar spune ca stie el, generalul Gheorghe
Atudoroaie, seful Iulius Group pe Transilvania si Banat, ce
face si de ce face.
V. Petre
S-a scremut un munte si a iesit un soricel
Sau ce ne-a adus Telparkul noua...
Subtil de tot, la recenta
sedinta de Consiliu Local, pe ordinea de zi s-a insinuat un
proiect intitulat "Amenajare locuri de parcare pe bd.
Dragalina". In referatul proiectului amenajarea strazii
este descrisa cu lux de amanunte, de parca s-ar construi pe
acolo vreo autostrada. In mod ciudat, cu toata minutiozitatea
cu care a fost ela- borat referatul, nu se sufla o
vorbulita despre numarul locurilor de parcare de care se vor
putea bucura timisorenii dupa finalizarea lucrarii, ci este
doar subliniat meritul SC Administrarea Domeniului Public, care
a finantat studiul de fezabilitate. A trebuit sa mai sapam un
pic ca sa descoperim ca acolo, pe bd. Dragalina, vor fi
construite 59 de locuri de parcare, adica inca o picatura
pentru marea secstea timisoreana de parcari. Si, daca tot am
ajuns la ADP si la mult hulitul Telpark, ia sa vedem cate
locuri de parcare ne-a dat noua acest sistem?
Conform "Situatiei sintetice
privind exploatarea locurilor de stationare 1998-2006",
adica in 8 (opt) ani de plata si de nervi aiurea, s-au amenajat
fix 1.234 de locuri de parcare. Deci, s-a scremut un munte, s-a
pus pe roate, vorba vine, un intreg sistem, s-au facut valuri,
s-au saltat masini, s-au blocat roti, si-au racit gura in
dezbateri sumedenie de avocati, oficialitati si alti cetateni,
ca sa ce?
Ca sa iasa soricelul cu 1.234 de
locuri de parcare, atentie!, amenajate, nu nou construite,
pentru ca parcarea de la Modex exista, cea de la Bega exista,
la fel cea de la Tribunal, cea de la Central asijderea etc.,
etc. Unde-s parcarile subterane (mai greu cu ele pe terenul
mlastinos al Timisoarei) sau cele supraetajate de care vorbeste
directorul Liviu Barbu de atata vreme si care spunea, la un
moment dat, ca i s-au cam pus bete in roate cand incerca sa
miste lucrurile in aceasta directie? Sistemul nu numai ca este
nepopular, dar nu si-a dovedit inca eficienta.
Colac peste pupaza, proiectele pe
2007 ale ADP pentru parcari includ si introducerea taxarii cu
parcometre pe strazile Alecsandri, Blaga si Revolutiei, ca sa
taie oricui cheful de a mai veni cu masina in centru.
Delicatesa meniului ADP pe anul in curs este, insa, asocierea
in vederea construirii a doua parcari supraetajate in zonele
Stadion si Piata 700, unde, zice-se, vom avea parte de un numar
cuprins intre 900 si 1.250 de locuri de parcare, cu adevarat
noi, care va costa ca la 23 de milioane de euro, aceasta fiind
singura treaba serioasa pe care ar putea-o face ADP.
Dar, si aici va fi nevoie de o
comisie de negociere a Consiliului Local, care trebuie aprobata
si care va negocia, si va negocia, pana trece anul. Iar daca
nici asta n-o sa se intample, singura utilitate a sistemului
timisorean de parcare, dupa opt ani de existenta, va ramane
achitarea salariilor pentru angajatii ADP, o chestie de-a
dreptul sociala...
Gheorghe Barba
Locuinte la cazarma
Daca tot e an preelectoral, edilii se
gandesc, intr-un tarziu, si la interminabila lista cu
solicitari de locuinte din partea timisorenilor. Ce ne
pregatesc ei, ce as vor sa scoata din maneca? Nu, nu se gandesc
sa construiasca locuinte sociale asa, pur si simplu, cumparand
teren sau folosind vreunul din ograda proprie, ci sa ia unul cu
utilitatile gata rezolvate si chiar cu cladiri pe el.
Este vorba despre cazarma
977 de pe Calea Aradului, cu respectabila suprafata de 37.125
mp. Acolo, pe scheletul fostei cazarme, se pot incropi niscai
garsoniere sau, cine stie, chiar apartamente, numai bune de
rupt gura targului. Nici asa n-ar fi rau, numai sa le faca.
Doar ca pana acolo mai sunt cel putin vreo doi pasi. Primul se
refera la aprobarea unui proiect de hotarare de catre Consiliul
Local, care ar trebui sa fie de acord cu ideea. Al doilea si
cel mai greu este ca Guvernul, mult prea ocupat in aceste luni
cu alte probleme, de cu totul alta natura, sa si emita o
hotarare de transfer a terenului respectiv din patrimoniul
Ministerului Apararii Nationale in cel al municipalitatii.
N-ar strica aici o mana de
ajutor democrata, spre ministrul Frunzaverde, in ipoteza ca va
mai exista un guvern care sa-l includa si nu se schimba
directia vantului catre cine stie ce alte combinatii
guvernamentale. In fine, mana de ajutor pare imposibil de cerut
pe plan local, avand in vedere ca "datul la gioale"
intre autoritatile locale, pe criterii de partid, se practica
intr-o veselie, spre distractia presei si, cateodata, spre
paguba omului de rand. Asa se face ca varianta cu locuintele la
cazarma, deocamdata, suna bine. Si atat.
D.D.
|
|
|
|||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
|
|
|||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
