|
De la Codul lui Da Vinci la
Tezaurul de la Pietroasa
Petre Irimus
Povestea deasupra tuturor! O
poveste care cuprinde toate povestile si care te
marcheaza pentru totdeauna. O poveste care a
schimbat destinul a mii de oameni care au incercat
si continua sa incerce sa-i desluseasca tainele. O
poveste care a umplut filele a sute de carti, multe
bestseller-uri, o poveste readusa eficient in
constiinta mondiala de foarte abilul Dan Brown prin
al sau exploziv Cod al lui Davinci. O poveste de la
care incep crestinismul si sistemul dinastic
occidental. Inchegarea structurilor seculare de
putere ale Europei, dar mai ales inceputul
nemuritoarelor legende! Inceputul marilor mituri
care au hranit imaginatia generatiilor si inceputul
unor oculte structuri de putere, guvernatorii din
umbra ai istoriei natiunilor occidentale, marii
maestrii ai globalizarii din prezent, papusarii
destinelor noastre.
Doua comori, acealasi destin
In miezul legendei, acolo
unde destinul face ca o parte din ceata din jurul
misterului sa se imprastie, sta, se banuieste, o
comoara fabuloasa, descoperita de un obscur preot
de tara, dintr-un satuc pierdut pe harta sudului
Frantei.
In mod absolut bizar,
destinul comorii, creditata de multi cu un rol
crucial in deslusirea marilor necunoscute ale
istoriei crestinismului, se intersecteaza cu cel al
unei alte mari comori europene, multi ani
"brandul de tara" al Romaniei, Tezaurul
de la Pietroasa, sau "Closca cu pui de
aur" asa cum il cunoastem toti din manualele
scolii romanesti din ultimii 150 de ani.
Din nefericire pentru noi
romanii, o conjunctura ciudata da nastere unei
ipoteze halucinante: piesele Tezaurului de la
Pietroasa, unul dintre bunurile nationale cele mai
de pret, aflate in prezent in Sala de Tezaur a
Muzeului National de Istorie a Romaniei, ar putea
fi simple copii ale adevaratei comori!
Un umil preot de tara
Jumatatea secolului 19,
localitatea Montazels, sudul Frantei. Vede lumina
zilei Berenger, unul dintre copii sotilor Sauniere,
o respectabila familie de conditie medie. Impreuna
cu fratele sau Alfred, Berenger urmeaza cursurile
seminarului de la Carcasson, cu intentia de a
deveni demni slujitori ai bisericii.
In 1885, la varsta de 35 de
ani, dupa un stagiu la o parohie din regiune, lui
Berenger Sauniere i se incredinteaza abatia din
Rennes-le-Chateau, un satuc saracacios, cu putini
enoriasi si o biserica darapanata din piatra bruta,
aflata pe raza comunei Couiza. Investirea la
Rennes-le-Chateau parea mai mult o pedeapsa iar
perspectivele prospatului abate erau cenusii:
deplinul anonimat si izolarea. Destinul avea sa
faca din Berenger Sauniere un personaj de legenda,
cu o incredibila viata de opulenta, nespecifica
unui umil slujitor al bisericii, o viata incarcata
de bunastare si aventura ce avea sa-i poarte pasii
pe urmele celor mai teribile mistere ale istoriei.
In spiritul si litera
normelor catolice, abatele Berenger Sauniere si-a
asigurat suportul unei tinere de nici 20 de ani,
Maria Denarnaud, pe care o determina sa paraseasca
atelierul de palarii in care lucra, pentru a i se
alatura ca servanta cacnonica, "pozitie"
din care fata ii va sta alaturi pana la moarte,
impartasind cu acesta o fantastica aventura,
ale carei secrete avea sa le duca cu ea in mormant.
Comoara abatelui
Spirit voluntar si
intreprinzator, abatele Sauniere decide ca batrana
biserica are urgenta nevoie de reparatii, cladirea
fiind pe punctul de a se darama. Se afla la
Rennes-le-Chateau de numai 3 ani, iar cele cateva
sute de franci din vistieria abatiei, mostenire de
la predecesorul sau, nu insemnau mare lucru. Cu
inca vreo mie de franci imprumutati de la primaria
locala, abatele a contractat lucrarile de stricta
necesitate, in sensul consolidarii cladirii. Cu
bugetul aproape epuizat, fara sperante concrete de
a putea inapoia creditul, contributia si asa
necajitilor enoriasi fiind nesemnificativa, abatele
se tranforma in muncitor necalificat. Trecusera doi
ani de la demararea lucrarilor cand, lucrand cot la
cot cu echipa de constructori, Sauniere ajunge la
altarul bisericii, format dintr-o dala tocita de
piatra sustinuta de doi stalpi tot din piatra,
datand din perioada vizigota, mai precis de dupa
jefuirea Romei de catre vizigoti si stabilirea lor
in acea regiune. Odata lespedea inlaturata, abatele
constata ca stalpul din dreapta avea o cavitate in
care erau indesate trei tuburi din lemn, pecetluite
cu ceara! Din tuburi Sauniere a scos patru
manuscrise intr-o scriere necunoscuta lui. Vazand
in aceasta descoperire opotunitatea rezolvarii
problemelor sale financiare, legate de restaurarea
bisericii, abatele se consulta cu primarul si
pleaca spre Paris spre a valorifica manuscrisele.
Recomandat unui important editor de carte
religioasa, Sauniere face cunostinta cu un alt
abate, specialist in limbi vechi, care,
transfigurat dupa o saptamana de studiu al
documentelor, refuza sa le inapoieze, dar si sa
spuna ce aflase. Cu insistente, Sauniere afla ca ar
fi fost vorba despre evanghelile dupa Ioan si Luca,
dar si despre rugaciunile fecioarei Maria. In
realitate, insa, se pare ca manuscrisele contineau
cu totul altceva, un mesaj secret, incifrat, pe
care nici eruditul abate parizian caruia i s-a
adresat Sauniere nu a reusit sa-l sesizeze.
Mai deschis la minte, abatele
Sauniere simte ca a dat de un fir care ar putea
sa-l conduca la rezolvarea enigmei ciudatelor ruine
din zona Languedoc-ului si se intoarce val-vartej
la Rennes-le-Chateau unde, pastrand secretul
descoperirii, pune la cale un plan de actiune
impreuna cu credincioasa sa Marie. Continuand in
aparenta lucrarile de restaurare ale bisericii,
Sauniere si Marie scotocesc palma cu palma
cladirea, convinsi ca manuscrisele nu sunt
singurele secrete ascunse acolo. Efortul este
rasplatit in curand, cei doi facand o noua
descoperire: de sub o dala a vechiului altar
vizogot, ies la iveala un schelet uman si…un
cazan plin ochi de monede din aur!
Cautarile devin tot mai
febrile, cuplul mutand sapaturile in exteriorul
bisericii, in cimitirul abatiei, unde noapte de
noapte cei doi ridicau dale si excavau mormintele.
Lucrarile nocturne din cimitir nu au trecut mult
timp neobservate, comunitatea locala revoltandu-se
impotriva noului abate care, se parea, le profana
mormintele celor dragi. Scandalul risca sa ajunga
la ierarhii lui Sauniere de la episcopie, ceea ce
ar fi putut insemna inlaturarea acestuia de la
carma abatiei, o perspectiva pe care abatele si
tovarasa sa nu o puteau accepta. Mai ales acum,
cand erau atat de aproape…
|
|
Abatele Sauniere schimba
tactica si incepe o apropiere de enoriasi,
continuand insa cu mare precautie cercetarile
arheologice.
Dupa o vizita la Paris, si
deschiderea unui cont la banca Petitjean, Sauniere
accelereaza lucrarile de restaurare a bisericii,
banii nemaifiind o problema. La cativa ani doar de
la instalarea sa la Rennes-le-Chateau, biserica
abatiei era practic reconstruita, cu decoratiuni
exterioare dar mai ales la interior demne de o
catedrala.
Dupa inca trei ani, modestul
abate isi ridica in apropiere o resedinta
personala, un mic castel medieval, cu un maiestuos
turn crenelat, denumit "Turnul Magdala",
dupa Maria Magdalena, cu o uriasa sera acoperita cu
sticla si cu un parc pe care il populeaza cu
diferite exemplare de animale salbatice. De fapt,
tema centrala atat a bisericii cat si a micului
palat pare a fi venerarea Mariei Magdalena, cea
despre care se spune ca dupa crucificarea
Mantuitorului Isus Christos ar fi traversat
Mediterana si s-ar fi stabilit in sudul Frantei,
dar nu singura… Punctul de plecare a
dinastiilor conducatoare ale noii Europe crestine!
Atat de in miezul marelui
secret, Sauniere nu este deloc discret. Isi
mobileaza castelul intr-un stil opulent si traieste
viata in grandoare. Curand, in mica localitate
uitata de lume incepe sa se perinde lumea buna a
vremii, artisti, savanti politicieni, aristocrati.
Chiar Johann von Habsburg, varul imparatului
Austriei, il viziteaza pe Berenger Sauniere, pana
mai ieri un obscur abate de provincie.
Pelerinajul personalitatilor
vremii in mica localitate din sudul Frantei,
renovarea fastuoasa a bisericii, spiritul plin de
viata ii atrag abatelui simpatia enoriasilor, dar
si multe dusmanii. Reclamatiile la adresa traiului
prea indestulat al abatelui ajung pe masa
episcopului regiunii, care, in 1908, decide sa-l
transfere pe Berenger Sauniere la alta abatie. In
ciuda refuzului categoric al lui Sauniere, mutarea
are loc, dar noul abate de la Rennes-le-Chateau are
parte de o superba biserica…goala!
Enoriasii prefera sa se roage
si sa participe tot la slujbele lui Sauniere
oficiate intr-o capela particulara, amenajata in
palatul acestuia. Presiunile si influenta lui
Sauniere il readuc pe acesta la carma parohiei din
Rennes-le-Chateau iar procesul acestuia, care se
judeca la Roma, se termina fara sanctiuni.
Acuzatiile aduse lui Sauniere ca si-ar fi insusit
bani din veniturile parohiei sunt pur si simplu
ridicole. Ar fi fost necesari sute de ani de slujbe
intr-o abatie mult mai bogata decat
Rennes-le-Chateau pentru ca Sauniere sa fi putut
strange de la enoriasi banii necesari doar pentru
ridicarea casei sale. Fara sa mai vorbim de
reconstruirea bisericii si de cheltuielile facute
cu zecile de oaspeti importanti care i-au trecut
pragul.
Se estimeaza ca numai cu
investitiile vizibile, cunoscute, misteriosul abate
ar fi cheltuit echivalentul a circa 2-3 milioane de
euro!
Secretul comorii cere tributul
de sange
In afara de acestea, Berenger
a facut sute de incursiuni in regiunea sa, cautand
cu febrilitate ceva. Multi dintre cei care aveau sa
incerce sa afle ce anume au pierit in conditii
misteriose. In anul in care Sauniere termina
restaurarea bisericii din Rennes-le-Chateau, un alt
preot, prieten bun cu acesta si deasemenea
cercetator infocat al secretelor regiunii, moare
ucis cu bestialitate. In noaptea de 31octombrie/1
noiembrie 1897, abatele Antoine Gelis, parohul
bisericii din Coustaussa, este asasinat, in
bucataria prezbiteriului bisericii sale cu craniul
zdrobit de 14 lovituri. Mobilul jafului este exclus
de anchetatori, in locuinta preotului fiind gasiti
cateva mii de franci, in monede de aur si bilete de
banca. La inmormantare asista bunul sau prieten
abatele Sauniere, dar si abatele Henri Boudet,
parohul din localitatea vecina Rennes-Les-Bains, o
localitate parca geamana cu Baile Herculane de la
noi. La randul sau prieten cu Sauniere, abatele
Boudet este depozitarul altor mistere legate de
Rennes-le-Chateau. Desi un tip extrem de cultivat
si deschis la minte, Boudet a scris si publicat o
apocaliptica lucrare despre limba celtica ca limba
originara a tuturor limbilor, teza infantila
neluata in serios de comunitatea stiintifica de
specialitate. Si totusi, dupa moartea lui Boudet,
anumite inscriptii de pe mormantul sau si ciudatele
sale legaturi cu controversatul abate Sauniere,
arunca o cu totul alta lumina asupra cartii despre
limba celtica, care, potrivit unor cercetatori, ar
putea cuprinde cheia aceleiasi mari enigme a
crestinismului.
In fine, pe fondul
tracasarilor superiorilor ierarhici, la 22 ianuarie
1917, abatele Berenger Sauniere sufera un accident
vascular cerebral si se stinge din viata, ducand cu
el in mormant un fabulos secret. Cea care i-a stat
alaturi in viata, la bine si la greu, Marie
Denarnaud avea sa-i supravietuiasca multi ani, in
deplina bunastare materiala, pastrand cu aceeasi
sfiintenie secretul de la Rennes-le-Chateau.
Ca o dovada in plus a
misterului care planeaza asupra abatiei
Rennes-le-Chateau, la doar doua zile de la
inhumarea lui Berenger Sauniere, noul abate numit
in locul acestuia moare subit!
Stirea despre comoara
descoperita de Sauniere face ocolul Europei cu
rapiditate, atragand la Rennes-le-Chateau un
adevarat pelerinaj al cautatorilor de comori,
arheologilor, curiosilor, etc. Desi nu exista nici
o dovada certa a celor descoperite la
Rennes-le-Chateau, studiile intreprinse de
cercetatori seriosi in cei aproape 90 de ani scursi
de la moarte lui Sauniere pot proba cateva aspecte
concrete:
Este cert faptul ca abatele
Berenger Sauniere a descoperit o uriasa comoara, pe
de-o parte monede din aur si obiecte de mare
valoare, pe o alta documente extrem de importante,
ale caror valoare nu va fi niciodata cunoscuta cu
exactitate si care au luat calea circuitului
international de antichitati.
In ceea ce priveste
manuscrisele descoperite de Sauniere, exista
multiple ipoteze, majoritatea cercetatorilor fiind
de parere ca ar fi fost vorba despre un arbore
geanealogic care pleaca din primii ani de dupa Isus
Cristos si ajunge la linia dinastica a
Merovingienilor. De altfel, surse istorice dovedite
arata ca in castelul ale carui ruine au dat numele
localitatii Rennes-le-Chateau (Castelul Rennes) au
domnit nu mai putin de 9 printi merovingieni,
Sigebert al IV-lea, zis Plantard, fiul ultimului
adevarat rege Merovingian Dagobert al II-lea,
Sigebert al V-lea, Bera al III-lea zis Trunko,
Guillemon zis Braou, Bera al IV-lea zis Bolo,
fondator al abatiei de Alet, Bera al V-lea,
Hilderic I si Sigebert al VI-lea, zis Ursus,
ultimul stapan al castelui, mort in 884 d.C. Din
linia de sange a acestuia din urma, s-au tras un
Mare Maestru al Ordinului Templierilor, dar si Papa
Clement al V-lea, cel care a cedat presiunilor
regelui Filip al IV-lea "cel frumos" si a
dizolvat Ordinul Templierilor prin decret
apostolic, Bula Papala din 22 martie 1312.
Continuitatea liniei de sange a merovingienilor,
pretendentii de drept la tronul Frantei, dupa
Dagobert al II-lea este contestata oficial de
istorie, presupunandu-se ca fiul sau Sigebert al
IV-lea ar fi murit odata cu el, astfel ca
descoperirea abatelui Sauniere ridica serioase
semne de intrebare privind perpetuarea celei mai
vechi dinastii a Frantei si mai ales asupra
ascendetei acesteia.
|
