Cu patru planete in semne de
foc, plus ascendentul, acesta pare a fi elementul
dominant din harta ta natala. De asemenea, exista
mai multe planete in semne cardinale. Aceasta ne
duce cu gandul la o fire pozitiva si activa, care
merge drept la tinta si nu are rabdare cu cei care
oscileaza. Avem de-a face cu o persoana calda si cu
incredere in sine. Ca al doilea element dominant,
nu putem sa nu mentionam aerul. Exista un frumos
triunghi al planetelor Marte, Pluto si Mercur in
semne de aer (Gemeni, Balanta si Varsator), care
pune accentul pe comunicare, pe intelect, pe
influenta exercitata prin cuvinte asupra
celorlalti. Mai exista un aspect remarcabil, un
careu in T fix, intre conjunctia Luna-Saturn,
Uranus si Mercur. Exista aici o lectie de
flexibilitate, mai ales in ceea ce priveste fratii,
surorile, vecinii, calatoriile scurte.
Soarele in Capricorn si in
Casa a VI-a
Este un bun indiciu ca persoana
se va inalta in viata cu ajutorul oamenilor
sus-pusi, ca va fi demna de merit si isi va achita
cu onoare sarcina intr-un post de responsabilitate
si de incredere; ca va fi prudenta, fidela si
onesta. Judecatorii cu acest indiciu nu pot fi
cumparati; administreaza dreptatea asa cum o concep
si egala pentru toti. Le place sa joace cinstit si,
prin aceasta, castiga respectul si stima intregului
lor anturaj.
Soarele in Casa a VI-a nu este
foarte puternic, predispune la boli cu recuperare
lenta si chiar cu tendinta de a deveni cronice. Se
remarca o susceptibilitate fata de patronii sai,
care pot fi adesea schimbati. Daca subiectul este
el insusi un patron, aceasta pozitie a Soarelui
este buna si ii va aduce succesul in afaceri, dar
ea indica dificultati cu servitorii care vor fi
tiranici. Soarele in Casa a VI-a da o mare
abilitate in chimie, in dietetica si face din
subiect un vindecator, un infirmier sau o
infirmiera capabili.
Ascendentul in Leu
Leul la Ascendent da un spirit
direct, deschis si ambitios, o vointa puternica, o
natura mandra, onorabila, binevoitoare, dar
predispusa furiei, senzualitatii, capabila sa
mearga pana la extreme. Exista o anumita
agresivitate, persoana doreste sa fie remarcata in
toate si sa atraga atentia peste tot pe unde trece.
Ii place sa conduca si ii repugna sa secondeze.
Leul guverneaza inima. Persoanele avand acest semn
la Ascendent au o inima mai mare decat
portofelul lor. Dau fara a tine socoteala de timpul
lor, de banii lor sau de cunoasterea lor, fara a se
gandi niciodata la ele insele.
Luna in Leu si in Casa a XII-a
Luna in Leu lumineaza
inteligenta si da un caracter puternic, increzator
in sine, o natura indrazneata, temerara si un rar
talent ca organizator. Este motivul pentru care
persoanele care au Luna in aceasta pozitie ajung de
obicei sa dirijeze persoanele din imediata lor
apropiere. Sunt de o probitate absoluta, atat in
materie financiara, cat si sociala; sunt nobile si
generoase in raporturile lor cu ceilalti si sunt de
asemenea foarte cautate.
Luna in Casa a XII-a indica un
posibil succes oricarei munci indeplinite in locuri
retrase, departe de ochii lumii, in inchisori,
spitale sau institutii de caritate. Ea indica de
asemenea posibilitatea de a avea o legatura
amoroasa clandestina. Poate exista pericol din
partea dusmanilor secreti care vor suscita
suferinte si persecutii.
Mercur in Varsator si in Casa
a VI-a
Mercur in Varsator da calitati
uraniene de originalitate si o iubire neimblanzita
a libertatii spiritului. Persoanele avand Mercur in
aceasta pozitie, sunt capabile de a repudia toate
conventiile mondene, si de a trai in acord cu
conceptiile lor ideale cele mai inalte. Nu se
preocupa sa urmeze moda si se imbraca dupa gustul
lor. Devin partizanele ideilor sociale cu o mie de
ani inaintea stadiului actual de dezvoltare. De
exemplu, teoria sufletelor-surori si afinitatilor
care, in zilele noastre, cauzeaza atatea tulburari
- datorate faptului ca avansarea spirituala a
inovatorilor sai nu a ajuns inca in punctul de a
face abstractie de sex si de a trai adevarata viata
de iubire uraniana, care este pe de-a-ntregul
spirituala. Ceea ce precede se aplica mai ales la
Mercur in configuratie cu Uranus si persoanele
descrise aici sunt produsul extrem al lui Mercur in
Varsator. Toti cei care au aceasta configuratie
sunt foarte intelectuali; au un ideal inalt,
aspiratii nobile, iubind stiintele umaniste, dar si
matematica. Sunt in general atrasi de stiintele
oculte, mai ales de astrologie, caci au un talent
veritabil in a descifra o tema astrologica. Sunt
binevoitori, sociabili, le place sa se inconjoare
de prieteni si atrag un numar mare de intelectuali
in cercul lor de cunostinte. Exista o tendinta spre
barfa si spre nedreptatirea prietenilor.
Mercur in Casa a VI-a face
mentalitatea subiectului prea activa pentru binele
sau propriu, caci va fi foarte ambitios si, de
aici, susceptibil de a se surmena in detrimentul
sanatatii sale: de aceea slabiciunea sistemului sau
nervos (ca urmare a surmenajului) se va manifesta
probabil printr-o dezordine a functiilor sale
digestive in regiunea guverata de Fecioara - a
sasea zodie - adica intestinele. Nativul este
ultrasensibil la conditia fizica si mentala a celor
care il inconjoara si multe necazuri si neplaceri
deriva din relatiile sale cu servitorii sai sau
subordonatii sai, ceea ce ii afecteaza sanatatea.
Ii place studiul igienei, al dieteticii si reuseste
foarte bine in practicarea chimiei alimentare, mai
ales daca Mercur este bine plasat. Aspectele
adverse formate de Mercur si Saturn in Casa a VI-a
dau subiectului un spirit melancolic.
Venus in Sagetator si in Casa
a IV-a
Venus in Sagetator este alta
pozitie dintre cele mai puternice, deoarece
calitatile lui Venus se unesc cu cele ale lui
Jupiter, planeta bunavointei, pentru a alimenta
iubirea si bunavointa printre oameni. Aceasta
pozitie indica si un caracter vesel si optimist, o
inima intelegatoare, buna si generoasa; o iubire
pentru Dumnezeu exprimata prin devotiunea
religioasa sau o iubire pentru omenire manifestata
prin filantropie si caritate. Indica un spirit
rafinat, cultivat, pasionat de arta dramatica, de
arta in general, si de muzica. Da viata
imaginatiei, intuitiei si, la fel ca celelalte
semne duble, Gemenii si Pestii, indica mai multe
casatorii.
Venus in Casa a IV-a indica
fericite conditii familiale, mai ales in ultima
parte a vietii; anunta o mostenire si, daca
subiectul poseda imobile, acestea ii vor aduce mari
beneficii si satisfactii.
Marte in Gemeni si in Casa a
X-a
Marte in Gemeni da o natura
ardenta, activa, alerta. Persoanele care au Marte
in aceasta pozitie sunt foarte directe, oneste si
discrete, spun exact ceea ce gandesc, poate putin
prea direct. Le plac dezbaterile oratorii, de aceea
aceasta pozitie asigura succesul in materie de lege
sau literatura. Reusesc in profesiile de ingineri,
caci spiritul lor este ingenios, plin de resurse;
le plac muncile mecanice, au o aptitudine
remarcabila de a invata, de a gasa repede solutia
unei probleme.
Aspectele negative fac ca
nativul sa fie cinic, ii dau un spirit caustic
inclinat spre critica ceea ce-l face de temut si
evitat de toti; este de asemenea nehotarat si
incapabil sa ia o decizie. Are mereu ceva de
impartit cu fratii, surorile sau vecinii sai, risca
sa aiba accidente in calatorie. Aceasta
configuratie predispune la bronsite, la inflamarea
plamanilor, la pleurezie, la pneumonie.
Marte in Casa a X-a, bine
aspectat este de bun augur si de succes in viata,
caci da o fire ambitioasa si entuziasta, cu un fond
inepuizabil de energie, astfel incat, oricare ar fi
obstacolele plasate in drumul sau, persoana le va
depasi. Acest aspect pronosticheaza aptitudianea de
a conduce si abilitatea de executie. Aceste
persoane reusesc mai bine in ocupatii martiene in
care focul, fierul, uneltele ascutite trebuie sa
fie folosite cu abilitate, ca cele de inginer,
mecanic, taietor sau de chirurg. Aceasta pozitie
determina risc de accidente si de defaimare.
Jupiter in Berbec si in Casa a
IX-a
Jupiter in Berbec da o fire
mandra si energica, ambitioasa, intotdeauna la
curent cu noile metode utilizabile pentru
inaintarea (avansarea) operei mondiale; este
adevaratul pionier, nici prea conservator, nici
prea impulsiv, cu caracter reflexiv, simpatic,
onest, sincer, demn de incredere, de inclinatie mai
degraba religioasa. Da aptitudini pentru
legislatura sau literatura; gustul pentru jocuri in
aer liber; asigura popularitatea in mediile de
afaceri si cercurile sociale. Va exista o tendinta
spre actiunile temerare, impulsive, spre nerabdare
si manie in fata circumstantelor.
Jupiter in Casa a IX-a da un
caracter nobil, optimist, pacific; o mare bunatate,
tendinte religioase; un spirit larg si tolerant,
dar favorizeaza ideile cele mai corecte si cele mai
bine stabilite. Persoana este foarte stimata in
societate; este capabila sa ocupe pozitii eminente
in Biserica, Stat sau in institutii de invatamant
sau asociatii filantropice. Aceasta pozitie da de
asemenea iubirea de calatorii care vor aduce
castiguri si placere.
Saturn in Rac si in Casa a
XII-a
Saturn in Rac este intotdeauna
slab si, in consecinta, calitatile pe care le
confera se manifesta dificil in aceasta pozitie.
Totusi, da o abilitate si o judecata sanatoasa in
ceea ce priveste casele, terenurile, minele si,
daca persoana face plasamente de genul acesta, va
castiga. Cand Saturn este bine aspectat in aceasta
in aceasta zodie, favorizeaza calitati de
frugalitate, de economie in casa, care vor asigura
linistea, pacea, bunastarea in ultima parte a
vietii. Daca persoana nu are suficienta forta si
vointa pentru a-si invinge lacomia, va fi victima
indigestiilor cronice. Saturn in Rac indica si o
tendinta spre mila si o inclinatie pentru studiul
stiintelor oculte.
Saturn in Casa a XII-a
predispune la o viata solitara sau o slujba care va
tine persoana in afara oricarui contact cu
publicul. Bine aspectat, este un indiciu de succes
intr-o sarcina oficiala intr-o institutie publica:
azil, spital, inchisoare etc. Daca este stresat,
arata un semn de pericol de a sta la pat ani lungi
sau de a fi inchis, eventual indica un functionar
intr-un post subaltern.
Uranus in Scorpion si in Casa
a III-a
Uranus in Scorpion, bine
aspectat, da persoanei o vointa puternica si
hotarata, capabila sa invinga orice obstacol si sa
indeplineasca ceea ce a intreprins cu o
perseverenta, o incapatanare si o hotarare de
nestramutat; o inteligenta fina, subtila,
circumspecta, capabila de a prinde cele mai mici
detalii si de a se concentra profund asupra
oricarei probleme care apare. Indica o abilitate
mecanica iesita din comun, o iubire pentru stiinta
oculta, cat si pentru stiinta fizica. Exista
pericol de accidente si necesita atentie la
explozii, electrocutari, zborul cu avionul, ca si o
tendinta spre bolile organelor genitale.
Uranus in Casa III-a, care
guverneaza fratii si surorile, vecinii, educatia si
capacitatile intelectuale si mentale intareste
aptitudinile intuitive ale persoanei si da o
anumita predispozitie pentru ceea ce numim in mod
obisnuit capacitati psihice. Uranus guverneaza
eterul; de aceea aceasta pozitie faciliteaza
dezvoltarea spirituala. Sunt posibile conflicte cu
vecinii, cu fratii si surorile si, probabil,
ruptura legaturilor familiale. E bine sa
adaugam ca aceste persoane sunt predispuse la
aventuri, la evenimente stranii care nu li se
intampla de obicei celorlalti.
Neptun in Sagetator si in Casa
a IV-a
Neptun in Sagetator accentueaza
tendintele de aspiratie, de devotiune, de
religiozitate indicate de nativitate. Da nastere
viselor, viziunilor, manifestarilor oculte.
Inseamna placerea calatoriilor si bucuria pe care o
obtine din acestea. Subiectul este predispus la
temeri, presentimente, vise de pericol si viziuni
pesimiste.
Neptun in Casa a IV-a, bine
aspectat, semnifica o atmosfera spirituala in casa
si conditii speciale pentru dezvoltarea spirituala,
gratie asociatiilor, relatiilor care se vor forma
acolo.
Pluto in Balanta si in Casa a
III-a
Cu Pluto in Balanta, persoana
este atrasa de domeniul politic, avand tendinte
reformatoare in aceasta directie. Poate fi
implicata in organizarea unor asociatii
paramilitare. Este posibila si o cariera artistica
importanta, care ii aduce popularitate si succes
deoarece nativul poseda talent la desen, sculptura,
pictura. Persoana priveste viata ca pe un joc, ca
pe o aventura si are tendinta de a rezolva totul
prin mijloacele artei. Exista posibilitatea de a
avea mai multe casatorii.
Pluto in Casa III indica o
minte activa, inclinata spre cercetare, spirit de
observatie deosebit; atractie pentru calatorii,
ocultism si mister. Nativul poate fi subiect al
unor gelozii puternice in familie. Are tendinta
spre cinism si o fire foarte senzitiva, intuind
mereu ce gandeste cel din fata sa. Uneori foloseste
un limbaj mult prea expresiv.